воскресенье, 13 марта 2016 г.

Agenția ecologică ignoră catastrofa ecologică din Valea Trandafirilor!

VOM RĂMÎNE FĂRĂ LAC ÎN PARC!




În materialul din 31 ianuarie 2016 (http://scverde.blogspot.md/2016/01/catastrofa-ecologica-pentru-lacurile.html) am ridicat problema scurgerii apelor meteorice reziduale în lac (care spălînd automobilele parcate în preajma blocurilor recent construite din str. Melestoi, ajung în izvorul care alimentează lacul), și am îndreptat un demers prin care am cerut Agenției ecologice să ia măsuri și să investigheze situația creată.

Cu o mare întîrziere de la termenul legal, la mijlocul lunii martie am primit un răspuns ignorant, total neprofesionist și chiar mincinos de la șeful instituției, Ustim Stîrcea. În text se spune că canalizarea este amenajată perfect corect, conform tuturor normelor. Totodată, în răspuns era scris că teritoriul nu este poluat cu gunoi de construcții, și că ar fi salubrizat. Pentru a-i arăta lui Ustim Stîrcea că acesta este un mincinos și neprofesionist, ba chiar și avocat a mediului de afaceri (criminal în acest caz), am efectuat o ieșire repetată la fața locului, cu un consilier municipal, pe 12 martie 2016, constatînd cu regret că situația se agravează și e indiscutabil diferită de cea cum o vede "ecologul" cu epoleți din Agenție.

Deși era o zi cu ploi slabe de tot, amfost martorii faptului cum apa murdară deja se scurge în izvor, nimerind ulterior în lac.

Așadar, pozele vorbesc de la sine:





Iată și reportajul de la fața locului:

Dincolo de aceasta, am regăsit același gunoi de construcții care era și în ianuarie 2016, aruncat chiar în apă de muncitorii de pe șantierele ilegale din str. Melestiu:




Gunoiul a fost aruncat în apropierea blocului din str. Melestiu 26/9 (firma Etelma, complexul Panoramic)

Același gunoi de construcții a fost găsit stînd aruncat fără nicio jenă și pe teritoriul verde a parcului, în preajma caselor din str. Melesitu 26/7, 26/6 (Complexul Melestiu al firmei Basconslux, pentru procuratura generală), așa cum era și în luna ianuarie 2016, cînd a fost făcut prima inspectare...








Asta deși în răspunsul oferit de Agenția ecologică s-a spus că gunoiul a fost evacuat iar teritoriul - salubrizat. Mai mult, agentul economic a fost scutit de achitarea amenzii (beneficiind de protecționism din partea Agenției ecologice, menite să curme astfel de contravenții grave).

Pentru a arăta cît de mincinoasă e Agenția ecologică, am și făcut un video:

Apropo, cantități și mai mari de gunoi stau aruncate și din partea viaducului, în preajma blocurilor complexului Melestiu din str. Melestiu 26/2, 26/3, 26/4...

Așadar, ne punem întrebarea, care este rostul instituțiilor pretins destinate luptei pentru respectarea legislației de mediu, dacă acestea nu fac niciun dram din ceea ce le revine după competență, și doar apără interesele mediului de afaceri?

Suntem în căutarea soluțiilor pentru prevenirea catastrofei ecologice, vom fi bucuroși de implicarea Dvs.

Materialul se actualizează.

Комментариев нет:

Отправить комментарий